Mihaela Rădulescu stă departe de politică

Vedeta vrea să înfiinţeze un comitet UNIFEM, care să militeze pentru «demisoginizarea» politicii.

Ţi s-a propus să intri în vreun partid înainte de alegeri?
Sigur că mi s-a propus, dar am refuzat de fiecare dată
. Aproape toate partidele, n-are rost să le mai înşir siglele.

De ce n-ai acceptat?
Nu mă interesează o carieră politică. Mă interesează, de pildă, să înfiinţez un comitet UNIFEM în România, care să sprijine inclusiv implicarea femeilor în politică, în funcţii de conducere importante, care să militeze pentru “demisoginizarea” atâtor domni. Dar nu mă atrage politica, nu are coerenţa şi eleganţa celei din Anglia, de pildă. Nu m-aş băga în mocirla asta, dar susţin cu toată forţa orice femeie capabilă care îndrăzneşte să facă, cu inteligenţă, candoare şi otravă, politică în România.

Mai susţii PSD-ul şi la alegerile astea?
N-am susţinut niciodată PSD-ul şi nici un alt partid politic. Am mai explicat asta, dar se pare că e mai convenabil să mă tachinaţi decât să reţineţi adevărul. Mă aflam acolo, la acel eveniment, la invitaţia domnului Voiculescu, a cărui angajată eram. Nu mi-a impus nimic, dar aşa am simţit atunci, că trebuie să răspund unei invitaţii directe. Între timp, tocmai pentru că presa m-a taxat copios pentru acea unică intersecţie cu o scenă politică, am mare grijă să nu mai am tangenţe cu politica. Desigur, în programul pe care-l prezint şi-l realizez, oamenii politici sunt deseori invitaţi - numai că am o deosebită atenţie ca distribuţia lor pe culori politice să fie echilibrată perfect.

Ce favorit ai în lupta electorală?
Sunt o persoană publică ce şi-a dovedit în atâţia ani influenţa asupra celor care o urmăresc, aşa că am mare grijă ce sugerez, fie că e vorba de o carte, un film, un spectacol, o personalitate, o ţară de vizitat, un fel de mâncare sau un candidat. Nu-mi permit să influenţez opinia politică a nimănui, desigur, dacă are vreuna, că la noi asta e cea mai grea încercare. Am privilegiul să şi cunosc personal candidaţii, deci voi judeca şi după felul în care m-au impresionat ca oameni, dar şi după ceea ce ştiu în legătură cu performanţele lor profesionale, cu felul în care-şi tratează familia, casa, gospodăria. Nu votez partide, ci oameni performanţi, care nu-mi vând gogoşi, care nu joacă teatru şi care mă conving prin coerenţă şi dedicaţie. Simt nevoia ca primarul meu să fie un cetăţean enervat de toată nepăsarea celorlalţi, să fie un tip organizat şi pasionat, dar nu pătimaş, să aibă o echipă veche, nu conjuncturală, şi să nu privească nici un cetăţean de sus sau din maşini cu girofar.

Cu cine votezi la tine în comună?
În nici un caz cu actualul primar pe care nici măcar nu-l cunosc. Dar am avut timp, în ultimii 6 ani, să mă prind că nu-l interesează oamenii care locuiesc pe-aici, ci doar oamenii de afaceri
care se nimeresc pe aici.

Ţi s-a propus să prezinţi vreun spectacol electoral?
Sigur că da, dar le refuz la fel de politicos pe toate. Nu vreau să mă amestec în politică, deloc, precum spuneam şi mai devreme.

Antipatizezi vreun candidat?
Eram cu nişte amici şi ne-am distrat învârtind un “decision maker”, obiectul ăla stupid care gândeşte în locul tău când ai nevoie de influenţe, şi ne-a ieşit cam aşa: Oprescu - “no way”, Diaconescu - “ask a friend”, Blaga - “good choice”, Orban - “your mother will choose the same”. Bine, cea mai bună alegere (că doar ne distram) s-a dovedit a fi Videanu, cu eticheta “the best choice”. Singura etichetă rămasă nefolosită a fost “run as fast as you can”! Poate că ăsta era de fapt semnul electoral pe care trebuia să-l primesc, poţi să ştii?!... Repet, nu sînt opiniile mele politice, ci doar rezultatul unui joc! O să încerc şi cu margarete, tocmai au înflorit şi mi-au umplut grădina.