Adomniţei?! Un...

Ce-o fi căutat un personaj precum C. Adomniţei în Guvernul României?

Care e mecanismul de partid în stare să propulseze asemenea blambeci la conducerea unor ministere? Cum şi-o fi închipuit Tăriceanu, vreme de atâtea luni, că se mai putea uita cineva la faţa acestui Mălai-Mare proţăpit în fruntea Educaţiei fără
să-şi aducă aminte de penibilul situaţiei în care l-au adus o mână de copii
din clasele primare, dându-i peste ochi cu stelele de pe steagul UE?

A fost nevoie să vedem chipul aiuritului de la Educaţie prins în toiul unor explicaţii savante despre cum stătea el pe balcon şi făcea semne avioanelor şi elicopterelor, doar-doar s-o găsi vreunul în stare să-l ducă grabnic la propria-i nuntă, pentru ca premierul să-l trimită cu un şut în fund afară din palatul Victoria.

Demiterea inexplicabil de târzie a lui Adomniţei lasă, în continuare, numeroase aspecte nelămurite, dintre care cel mai important este să aflăm cum ajung miniştri astfel de inşi.

Când întrebai pe vreun penelist cine dracu’ îl ţine în braţe pe un asemenea personaj, ţi se răspundea şoptit-conspirativ: „E omul lui Fenechiu!“. Urmau apoi tot soiul de explicaţii, de la cele prozaice despre banii lui Relu de la Iaşi şi nevoia de sponsori a partidului, până la cele care plonjau în legenda unei gogonate poveşti despre marea putere economică şi politică a Ocultei din capitala Moldovei. Potrivit unor asemenea închipuiri, Tăriceanu nu-l putea da jos pe Adomniţei câtă vreme nu era Fenechiu de acord, aşa cum nici de Chiuariu n-a putut scăpa la vremea respectivă prin simpla metodă a şutului în fund.

Şi totuşi s-a întâmplat. În ceasul
al doisprezecelea a înţeles şi Tăriceanu că Adomniţei e o catastrofă şi că va rămâne cu eticheta asta în frunte chiar dacă rezolva nu una, ci zece crize legate de majorarea salariilor profesorilor. Cu un Adomniţei zăpăcit, rotindu-şi ochii-n cap precum elicea elicopterului în timp ce dădea explicaţii complicate despre votul lui din Parlament şi apoi despre zborul spre propria-i nuntă, Tăriceanu şi ai lui nu făceau altceva decât să adâncească penibilul unei situaţii şi aşa destul de jenante.

C. Adomniţei a fost încă un accident din lungul şir al celor care au turtit faţa învăţământului românesc. Din întregul lui mandat, vor rămâne în memoria colectivă secvenţele penibile cu un ministru făcut KO de steluţele UE, o nuntă cu elicopterul MIRA şi o înmormântare tristă a ideii de reformă în educaţie. De-acum poate să plece liniştit în luna de miere, dar îl rugăm, de această dată
, să folosească avioanele de linie, maşina personală şi, evident, cardul. Al lui sau al prietenului Fenechiu.